Dimineața e aceiași pentru amândoi. Ar fi culmea să nu fie că doar împărțim același pat, același aer același zâmbet. Mi-am dat seama că fericirea este o certitudine atunci când am zâmbit prima dată, în prima noastră dimineață, la unison. Ești mai mult decât o individualitatea atunci când împarți cana de cafea și ultimul fum de țigară, în fiecare dimineața.
Știu că diminețile nu vor mai fi niciodată reci, nici măcar cele de februarie. Știu ce temeri ascunzi la o simplă atingere. Știu când orgoliu ți-este rănit, când ai emoții și când ești mândru. Toate astea am început să le simt într-o dimineață și de atunci trăirile-mi sunt la dublu.
Ciudat este că, de un an și ceva încoace, nu reușesc să simt doar pentru mine. Îmi intuiești orice gând și cu toate astea reușesc să te surprind. Cum faci asta? Nu, nu-mi spune. Știam de la cineva că fericirea nu se chestioneză. O ai și gata.
Și nu, nu suntem dependenți de dimineți. Ele sunt dependente de noi, ele ne așteaptă să zâmbim și să ne atingem simultan. Ele ne vor.
Am o dimineață preferată. E lungă. E dimineața noastră de un an încoace. Știi că nu suntem speciali? Știi că toți cei ce se iubesc au diminețile lor? Sunt sigură de asta, sunt sigură că pentru noi ar fi anoste și grele.
Noi avem o dimineță triplă, una nouă în fiecare zi, una care ne reinventeză mereu. A ta, a mea, a noastră…
E dimineaţa mea şi nu poţi să o ai
Dar poţi să-ţi creezi dimineţi perfecte pentru tine 
Îmi doresc şi eu astfel de dimineţi. http://saturnian.wordpress.com/2010/08/09/traversare-una-strada%E2%80%A6-e-inutile/